Fără o industrie europeană a bateriilor puternică, producătorii de automobile ar putea părăsi UE

CESE susține planul de acțiune al UE privind bateriile întocmit de Comisia Europeană, dar subliniază că acesta trebuie dinamizat și pus în aplicare rapid.

Există un risc real ca părți importante din industria autovehiculelor din Europa să își mute producția în alte regiuni, în special în Asia, pentru a fi mai aproape de unitățile de producție de celulele de baterii. În avizul elaborat de Colin Lustenhouwer și adoptat în sesiunea plenară din iulie, CESE sprijină planul strategic de acțiune al Comisiei Europene privind bateriile, dar avertizează că acesta trebuie îmbunătățit și pus în aplicare rapid pentru a se evita posibila relocare a fabricilor de autoturisme europene în afara UE.

„Miza este foarte mare. Vorbim despre locurile de muncă a aproximativ 13 milioane de lucrători europeni din acest sector”, a afirmat dl Lustenhouwer. „Există în mod clar un sentiment de urgență larg răspândit în rândul factorilor de decizie, al oamenilor de știință și al întreprinderilor. Ei își dau seama că este târziu, chiar prea târziu. Avem nevoie de baterii eficiente, sigure și ecologice.”

Bateriile au devenit indispensabile în viața noastră cotidiană. În prezent, UE se află cu mult în urmă, atât în ceea ce privește dezvoltarea, cât și producția și depinde de țări din afara UE, în special de Asia. În primul său raport privind progresele înregistrate cu privire la punerea în aplicare a planului strategic de acțiune privind bateriile, publicat în aprilie 2019, Comisia Europeană arată că au fost inițiate o serie de măsuri pentru ca UE să dezvolte o industrie proprie puternică a bateriilor. Cu toate acestea, în anii următori trebuie să se facă mult mai mult în UE pentru a dezvolta acest sector, cu accent pe investiții și inovare. (mp)