A 60-a aniversare a CESE – pe acordurile muzicale ale concertului „Songs of Longing”

Evenimentul cultural organizat cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a CESE a fost, fără îndoială, o reprezentație artistică unică și memorabilă, care a reușit să îmbine cu succes diverse elemente din sfera culturală și a industriei creative.

Organizat în cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural, în cooperare cu Opera La Monnaie și sub conducerea artistică a dlui Airan Berg, spectacolul „Songs of Longing” a prezentat, în avanpremieră, părți ale proiectului comunitar care va debuta la sfârșitul lunii iunie.

Spectacolul, care a reunit trei ansambluri artistice interconectate, de muzică, dans și teatru, a subliniat rolul culturii în prezentul și viitorul Europei și a insistat asupra mesajului emblematic al UE: „Uniți în diversitate”.

Astfel, s-au adunat laolaltă diferitele elemente care alcătuiesc domeniul principal de interes al CESE: politica socială și aspectele societale, economia și cultura.

Artiști profesioniști, cu renume sau la început de carieră, au jucat și au cântat pe aceeași scenă cu membri ai comunităților artistice care trăiesc și lucrează la Bruxelles. Ei i-au antrenat pe spectatori într-o călătorie prin patrimoniul nostru cultural atât de divers, arătând modul în care acesta stimulează creativitatea contemporană, hrănind în noi speranța într-un viitor întemeiat pe umanitatea noastră comună.

Spectacolul ”Songs of Longing”, cu o audiență impresionantă, a avut loc joi, 24 mai, la Albert Hall.

Detalii aici (ck)