La data de 6 iunie, Luis Planas a răspuns la solicitarea președintelui Pedro Sanchez de a face parte din guvernul spaniol, în funcția de ministru al agriculturii, pescuitului și alimentației. Prin experiența sa de 35 de ani în afacerile europene, Luis Planas este una dintre figurile marcante ale istoriei instituțiilor Uniunii Europene, în calitate de diplomat, înalt funcționar al Comisiei, deputat în Parlamentul European și partizan al unei Uniuni Europene puternice, unite și solidare. Pentru acest fervent apărător al idealului european, „nu există alternativă la UE”.

Începând cu 20 ianuarie 2014, Luis Planas a fost secretarul general al Comitetului Economic şi Social European. El a subliniat dintotdeauna importanța CESE, care reprezintă, în opinia sa, „«fața umană» a Europei și, totodată, un forum unic, cu rol de punte între societatea civilă și instituțiile europene”.

Luca Jahier, președintele CESE, a declarat: „Luis Planas, european convins, va continua să construiască o Europă care acordă atenție aspirațiilor cetățenilor. Mă simt onorat de a fi colaborat cu el și sunt convins că buna sa cunoaștere a modului de funcționare a Europei se va dovedi utilă Spaniei în contextul Uniunii Europene.”

Isabel Caño, vicepreședinta responsabilă cu comunicarea în cadrul CESE, este convinsă că după ce a exercitat funcția de secretar general al CESE, Luis Planas va aduce o valoare adăugată proiectului european, deoarece cunoaște bine importanţa societății civile organizate și a culturii dialogului pentru Europa de azi.

Luis Planas este originar din Valencia, Spania. Ca european convins, el a contribuit activ la aderarea Spaniei la UE, în calitate de membru al echipei de negociere. Membru al Congresului Deputaților din Spania, Luis Planas a fost purtător de cuvânt pentru probleme europene și raportor pentru ratificarea Tratatului de aderare a Spaniei la Uniunea Europeană. Din 1986 până în 1993, dl Luis Planas a fost ales deputat în Parlamentul European, membru al Comisiei pentru afaceri externe și al Comisiei pentru afaceri instituționale, rămânând astfel la fel de activ în ce privește afacerile europene.

Ulterior, a devenit șeful de cabinet al vicepreședintelui Comisiei Europene, Manuel Marin, iar mai târziu al comisarului Pedro Solbes. În 2004, a fost numit ambasadorul Spaniei în Maroc, iar în 2010, ambasadorul Spaniei și reprezentantul său permanent pe lângă Uniunea Europeană.

În 2012, a fost numit ministru regional al agriculturii, pescuitului și mediului în Andaluzia. În 2014, Luis Planas a devenit secretarul general al CESE. Totodată, el este un adevărat umanist, fin cunoscător al literaturii, al poeziei și al muzicii. (eh)