Isabel Caño Aguilar (Spania) aleasă în funcția de vicepreședintă a CESE responsabilă cu comunicarea

Isabel Caño Aguilar (Spania), membră a Grupului „Lucrători”, va fi una din cele două vicepreședinte ale Comitetului Economic și Social European (CESE) pentru un mandat de doi ani și jumătate, în perioada 2018 - 2020. Aceasta va fi responsabilă cu chestiunile legate de comunicare. Dna Caño Aguilar va ocupa una din funcțiile superioare de conducere în cadrul CESE, alături de președintele nou ales, dl Luca Jahier (Italia), fost președinte al Grupului „Activități diverse”, și de vicepreședinta Milena Angelova (Bulgaria), membră a Grupului „Angajatori”, care va fi responsabilă cu chestiunile legate de buget.

În urma alegerii sale, vicepreședinta responsabilă cu comunicarea, Isabel Caño Aguilar, a afirmat: „CESE este un adevărat punct de plecare pentru dialog, puntea dintre instituțiile europene și cetățenii europeni. În virtutea acestui fapt, trebuie să știm să ascultăm și să ne facem cunoscute punctele de vedere. În cadrul competențelor specifice de care dispunem, vom consolida comunicarea cu privire la însemnătatea Europei și la responsabilitățile ce îi revin Comitetului în construirea Europei. Cred că trebuie să ne facem auzite în mai mare măsură punctele de vedere și să recurgem la inițiative locale pentru a face cunoscută situația reală la nivel de teren. Doar astfel vom fi în măsură să contribuim la îmbunătățirea condițiilor de trai și de muncă pe continentul nostru”.

Faceți clic aici pentru a consulta profilul dnei Isabel Caño Aguilar. (jk)