Iordania – partener esențial pentru stabilitate în vecinătatea UE

O delegație a Comitetului Economic și Social European s-a întâlnit cu reprezentanți locali ai societății civile și cu funcționari guvernamentali la Amman, la 26 și 27 martie. Discuțiile purtate cu ocazia acestei vizite s-au axat pe dificultățile cu care se confruntă țara ca urmare a lipsei de stabilitate din regiune. Delegația CESE a recunoscut necesitatea sprijinului internațional și a unor măsuri specifice, având în vedere că, în ultimii ani, Iordania a dezvoltat o abordare globală în privinţa afluxului masiv de refugiați, majoritatea acestora fiind cei care au fugit din calea războiului din Siria.

În cadrul mai multor şedinţe, membrii CESE și-au exprimat speranța că se va proceda cât de curând la numirea membrilor Consiliului Economic și Social din Iordania, pentru a se crea, astfel, o instituţie reprezentativă din care să facă parte angajatorii, sindicatele și societatea civilă. Delegația CESE a subliniat importanța pe care ar avea-o un Consiliu Economic și Social iordanian, precum și consultarea societății civile organizate în procesul politic menit să găsească soluții durabile și favorabile incluziunii pentru problemele cu care se confruntă țara.(sg)