Cillian Lohan: Esențialul nu se vede cu ochiul liber

Mă aflu în casa mea de la țară, la malul mării. În ciuda ruralității, dispun de o conexiune bună la internet. Sunt fericit că, în fiecare dimineață, pot face plimbări de‑a lungul coastei, privind în larg, știind că celălalt țărm, la celălalt mal al Atlanticului, se află la New York, la aproape 5 000 de kilometri. Sunt conștient de marele privilegiu al confortului în care trăiesc.

Reușesc minunea de a transforma suflul rece al vântului matinal în caldă îmbrățișare. Totul este relativ. Intru scurt în valurile reci și sărate ale Atlanticului. Când ies din mare, simt sub picioare căldura nisipului și a pietrelor. Ne pică greu să facem diferența între extrem de cald și extrem de rece.

În timpul săptămânii, mă întreb de ce nu am mai mult timp liber. Realizez, brusc, că nu îmi petrec orele la fel ca în trecut, cu călătoriile, cu naveta. Îmi dau seama că timpul rămas a fost ocupat prin reducerea ritmului. Aflu, de la cei cu care vorbesc online, despre presiunea și consecințele cauzate de virus, dar și despre modul în care ei au ajuns să aprecieze partea pozitivă a propriei situații.

Ca‑n cunoscuta poveste a lui Saint‑Exupéry, în care Micul Prinț ne aduce aminte că adulții nu reușesc să vadă ceea ce este cu adevărat important în viața lor. Probabil că acest blocaj, această pauză pe care am luat‑o de la agitația cotidiană, ne‑a oferit o șansă de a reconsidera cele importante și cele neimportante. Fiecare criză ne oferă șansa de a învăța o lecție și a unui nou început.

Îmi încep ziua de lucru, concentrându‑mă asupra dezvoltării durabile, economiei circulare, asupra redresării ecologice. Sunt plin de speranță că am ajuns la o schimbare colectivă a percepțiilor noastre. Știm, azi, care sunt locurile de muncă esențiale, cine prestează servicii esențiale. Este interesant de constatat modul în care îi prețuim azi, realizând cât de puțin i‑am prețuit în trecut. Este încurajator să vedem cum putem colabora, ca specie, cum știm să ne comportăm în colectiv, spre binele comun. Pentru a‑i proteja pe cei vulnerabili, suntem gata să ne supunem, personal, unor limitări.

Putem constata, în același timp, urmările deplorabile atunci când este negată evidența și se amână luarea unor măsuri.

Mă culc devreme și dorm bine.