Gonçalo Lobo Xavier: Nu voi mai pierde niciodată ocazia de a îmbrățișa pe cineva

Inimaginabilul a devenit realitate. Brusc, totul s-a schimbat și nimic nu pare a mai fi ca înainte. Ne confruntăm cu o situație excepțională și trebuie să dăm dovadă de reziliență, astfel încât să putem reacționa în mod adecvat și să ieșim puternici din această criză.

Nici nu pot spune ce îmi lipsește cel mai mult. Privind din perspectivă personală, simțim că ne lipsește totul: libertatea, bunurile, serviciile, mobilitatea, prietenia, afecțiunea, îmbrățișările – lista este interminabilă. Am avut totul, fără a fi conștienți de acest lucru. Trebuie să desprindem învățăminte din această provocare.

În peste patruzeci de ani, nu am mai trăit niciodată o astfel de experiență.

Este un adevărat „război”, dar de alt fel. Așa cum a spus un poet portughez, „acesta este un război în care îmbrățișările sunt arme”, referindu-se la faptul că nu-i putem atinge pe ceilalți fără a risca să fim contaminați. Este o tristă ironie că orice manifestare de afecțiune ne poate, literalmente, omorî.

În 1755, la Lisabona a avut loc un cutremur devastator care a distrus orașul aproape în întregime. Marchizul de Pombal, unul dintre miniștrii regatului în acea vreme, a făcut o afirmație celebră: „Trebuie să-i îngropăm pe cei morți și să avem grijă de cei vii”. În zilele noastre, aceste cuvinte pot părea prea reci, dar ne fac să înțelegem că, deși suntem deznădăjduiți, trebuie să ne ducem viața mai departe și să înfruntăm cu curaj această provocare, de care nu ne simțim nicidecum răspunzători.

Acum, însă, doresc să vorbesc despre reacția noastră. După două luni de suferință și izolare, după săptămâni de incertitudine și durere, a sosit momentul să ne îngrijim de cei vii și să încercăm să reconstruim societatea, economia, Europa și lumea.

Și, pornind de aici, haideți să tragem concluziile corecte și să o luăm de la capăt.

Numeroși sunt cei care vor gândi la fel ca mine: Nu voi mai pierde niciodată ocazia de a îmbrățișa pe cineva sau de a-i spune cât de mult îmi lipsește. Voi încerca să nu mai dezamăgesc pe nimeni niciodată. Toate acestea sunt intenții bune.

În practică însă, nimeni nu era - și nici nu putea fi - pregătit pentru așa ceva. Cum putem să îndreptăm această situație? Cum putem reconstrui societatea și economia care o susține?

Trebuie, cu toții, să găsim un răspuns rapid la aceste întrebări, pe baza principiilor europene ale solidarității.

În fapt, dacă ne gândim la toate lucrurile de care am fost lipsiți, ne vine în minte piața unică europeană. După părerea mea, ideea se justifică: dintr-o dată, ne-am trezit fără legături și fără o viață demnă de acest nume. Am fost privați de libertate și de libera circulație a bunurilor, serviciilor și persoanelor, și ne-am pomenit, cu toții, izolați acolo unde ne aflam. Nu a fost o experiență plăcută pentru niciunul dintre noi.

Iată încă un motiv pentru care sunt un susținător fervent al cauzei europene. Piața unică ne oferă libertate, creștere, liberă circulație și solidaritate. Haideți să nu lăsăm ca pandemia să ne priveze de un viitor mai bun. Să ne luptăm pentru o Europă liberă și bazată pe solidaritate. Împreună, haideți să ne îndreptăm către un viitor mai bun, în care îi vom putea îmbrățișa pe cei dragi și vom putea avea grijă unii de alții.