Pentru prima dată, CESE sărbătorește Ziua Europei online

Anul acesta, Comitetul Economic și Social European a serbat Ziua Europei „la distanță”. Ca toate celelalte instituții europene, din cauza pandemiei de COVID-19, CESE a fost obligat să renunțe la evenimentul porților deschise, care se desfășoară în mod tradițional la 9 mai; în schimb, a oferit mai multe activități interesante online.

Ziua de sâmbătă, 9 mai, a marcat împlinirea a 70 de ani de la Declarația Schuman, un eveniment istoric de referință care, fără nicio îndoială, nu putea fi lăsat să treacă fără a sărbători realizările Europei așa cum se cuvine. Punând accentul pe sentimentul de apartenență și pe solidaritate, CESE s-a alăturat celorlalte instituții europene în campania „Europenii împotriva COVID”, lansată de Parlamentul European cu scopul de a aduce un omagiu tuturor europenilor care luptă cu pandemia.

Pe site-ul internet al CESE au fost publicate materiale video, articole, podcasturi și postări de pe platformele de comunicare socială; vizitatorii paginii au putut afla astfel în mod direct cum se implică CESE în lupta împotriva crizei provocate de coronavirus. Site-ul a oferit și mărturii ale membrilor CESE care fac eforturi considerabile pe teren, în statele membre, pentru a-și ajuta organizațiile și comunitățile să facă față impactului pandemiei.

Pe pagina dedicată acestui subiect se explică detaliat cum funcționează Comitetul, cum sunt structurate activitățile sale pe grupuri și secțiuni tematice, subliniindu-se contribuția sa importantă la procesul decizional european și rolul esențial pe care îl joacă organizațiile societății civile din UE.

Sărbătorirea online a Zilei Europei, pentru prima dată în istorie, a fost un real succes și a stimulat o vie participare din partea vizitatorilor și a platformelor de comunicare socială. Dincolo de acest succes, însă, CESE așteaptă cu nerăbdare să își poată primi din nou vizitatorii în clădirea „Jacques Delors” de la Bruxelles anul viitor, cu ocazia Zilei porților deschise din 2021. (mp)