Acum ori niciodată, trebuie să acționăm ca o Uniune! Declarația CESE privind epidemia de COVID-19

La 17 martie 2020, membrii CESE au adoptat o declarație intitulată „Acum ori niciodată trebuie să acționăm ca o Uniune!”, ca reacție la situația creată în urma pandemiei de coronavirus. Ei au solicitat mai multă solidaritate și acțiuni comune la nivel european, pentru a combate eficient efectele pandemiei. Membrii au subliniat importanța unui efort comun, astfel încât toate statele membre să poată acționa coerent, să se ajute reciproc și să-și coordoneze acțiunile.

Declarația precizează că „Niciun guvern din Europa sau din altă parte nu își poate închipui că poate pune capăt de unul singur unei astfel de pandemii”. În calitate de reprezentanți ai societății civile europene, membrii CESE afirmă că o Europă mai eficientă și mai unită poate înfrunta crizele și își poate sprijini cetățenii și economiile.

Textul integral al declarației poate fi citit la adresa: https://www.eesc.europa.eu/fr/news-media/news/covid-19-lunion-plus-que-jamais