Ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului: să ieșim din tăcerea doliului

de Luca Jahier

În aceste momente, când ne pregătim să marcăm Ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului, ne vine tot mai greu să ne reculegem în liniște. În loc să păstrăm tăcerea – în solitudine, așa cum s-ar cuveni să înfruntăm o durere atât de adâncă – simțim nevoia să ne strigăm indignarea.

De ce antisemitismul nu a murit încă, nici în Europa și nici măcar în Statele Unite? De ce în Franța, anul trecut, o supraviețuitoare a Holocaustului a fost înjunghiată și arsă de vie în propriul ei apartament? De ce, cu un an înainte, o educatoare de grădiniță, pensionară, pe nume Sarah Halimi, a fost asasinată și aruncată de la balconul casei sale din Paris?

Paris. Toulouse. Malmo. Copenhaga. Berlin, Bruxelles. Umanitatea noastră mânjită cu sânge nevinovat. Ceva ce părea inimaginabil ne bântuie încă o dată.

Evreii din Germania au fost sfătuiți să nu mai poarte kippa, de teama de a nu fi atacați. Elevi evrei din Franța au fost avertizați să nu se înscrie într-o școală locală descrisă ca fiind antisemită. Adăugați la toate acestea profanarea cimitirelor, svasticele mâzgălite pe sinagogi și școli, evreii numiți „maimuțe și porci” de manifestanții anti-Israel. Europa își arată încă o dată chipul ei hâd și inuman.

Acum multe sute de ani, evreii erau persecutați ca minoritate religioasă. În secolul trecut, evreii au fost percepuți ca o amenințare la adresa statului – de aici și dorința de a-i extermina în cursul Holocaustului. În zilele noastre, evreii sunt luați drept țintă mai ales din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu, deși unele manifestări antisemite se leagă și de negarea Holocaustului.

Mulți evrei încep să sufere de pe urma atitudinii unei mase înfuriate care se simte frustrată, lipsită de drepturi și neputincioasă. Populația evreiască din Europa este în scădere. Conform datelor UE, ea a scăzut de la aproximativ 1,12 milioane în 2009 la 1,08 milioane în 2017. Populația evreiască a Franței, cea mai mare din UE, a scăzut de la aproximativ 500 000 în 2002 la 456 000 în 2017. Evreii pleacă din cauza infracțiunilor motivate de ură.

Aproape o treime dintre evreii din Europa evită să participe la diverse evenimente sau să viziteze locuri importante pentru evrei, pentru că nu se simt în siguranță. 9 din 10 evrei europeni sunt de părere că antisemitismul a luat amploare în ultimii ani, potrivit unui sondaj publicat de Comisia Europeană în luna decembrie a anului trecut.

În opinia a 89% dintre cei 16 300 de respondenți la acest sondaj, care s-a desfășurat în Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Țările de Jos, Polonia, Spania, Suedia și Regatul Unit – cele 12 țări în care trăiesc 96% dintre evreii europeni – antisemitismul îmbracă forma sa cea mai virulentă și mai problematică pe internet și pe rețelele sociale.

Nu putem îngădui ca urâțenia morală să revină în mijlocul nostru. Trebuie să combatem infracțiunile motivate de ură și comportamentele ostile, violente față de evrei și minorități. Orice eșec al statelor membre ale UE din care provenim, sau al comunității internaționale de a lua măsuri, cât mai prompte cu putință, înseamnă riscul de a retrăi atrocitățile din vremurile trecute și contaminarea societăților noastre.

Așa cum s-a evocat pe larg în presă, cu numai trei zile înainte de asasinarea lui Pawel Adamowicz la Gdańsk, la televiziune a fost difuzată, la o oră de maximă audiență, o emisiune satirică cu caracter antisemit. În această satiră, organizația de binefacere care îl invitase pe dl Adamowicz la evenimentul unde a fost asasinat era descrisă ca fiind condusă de forțe obscure.

Dl Adamowicz a fost un apărător înflăcărat al drepturilor minorităților, într-o epocă în care infracțiunile motivate de ură au devenit tot mai numeroase. De asemenea, de pe pozițiile sale liberale, el a criticat ferm politicile anti-imigrație ale partidului conservator aflat la putere. Asasinarea lui ne reamintește că trebuie să punem capăt discursurilor care incită la ură, dacă dorim să nu cădem pradă urii, la rândul nostru.

Comemorarea victimelor Holocaustului și ale atrocităților comise de naziști este cu atât mai importantă în ziua de azi. Holocaustul este o moștenire definitorie a istoriei europene, iar comemorarea lui este un mijloc important de prevenire a antisemitismului.

Așa cum subliniază unii istorici, a venit timpul unei culturi critice a comemorării la nivel european, și nu al cultivării unei memorii naționale individuale. Dacă nu participăm la un exercițiu colectiv al memoriei comune, în calitate de europeni, riscăm să repetăm greșelile din trecut.

Cu cât întârziem mai mult în abolirea discursurilor care incită la ură și în asumarea trecutului nostru, cu atât ne va fi mai greu să construim o memorie colectivă europeană nouă și autentică și să ne construim o nouă identitate, bazată pe diversitate, pe o conștientizare a istoriei noastre comune, a apartenenței noastre comune și, în ultimă instanță, a destinului nostru comun.

Așa cum scria în ultima sa carte Primo Levi, autorul cărții „Mai este oare acesta un om?” și al eseului postum „Gaura neagră de la Auschwitz”: „S-a întâmplat, așa că s-ar putea întâmpla din nou.”