Președinția bulgară a UE: o provocare și o oportunitate

Bulgaria va prelua pentru prima oară Președinția UE într-un moment dificil pentru Europa. Această sarcină va fi un test important al capacității sale politice, administrative și diplomatice. Bulgaria abordează cu maximă responsabilitate prima sa președinție și știe că deciziile sale vor fi esențiale pentru viitorul Europei. Ea va încerca să atingă echilibrul corect și să încurajeze un consens amplu pe subiectele prioritare. Bulgaria adoptă o abordare realistă și pragmatică a Președinției UE. Obiectivul său este de a elabora un plan de acțiune cu fiecare țară pentru stabilirea unor pași concreți, fără a crea însă așteptări nerealiste.

Bulgarii știu că țara lor este cunoscută în principal ca unul dintre noile state membre ale UE cu cei mai scăzuți indicatori economici și sociali, însă Președinția scoate la lumină câteva aspecte mai puțin cunoscute ale țării noastre și va concentra atenția Europei asupra patrimoniului cultural unic al Bulgariei. Bulgaria este cel mai vechi stat de pe continent, păstrându-și numele și locul în peninsula Balcanică timp de mai bine de 1 300 de ani. Ca urmare a aderării țării noastre la Uniunea Europeană, în 2007, alfabetul bulgar a devenit al treilea alfabet european – după cel latin și cel grec. Țara nu a căutat niciodată să se impună, dar se pare că, în prezent, acest lucru este în beneficiul său. Bulgaria știe ce să facă pentru a-și păstra identitatea și spiritul național și încearcă să dezvolte un sentiment de mândrie națională mai puternic. Conștientă de valoarea proprie, ea nu și-a depășit încă timiditatea: o nestemată ascunsă de care nu e greu să te îndrăgostești.

Președinția bulgară va avea trei cuvinte-cheie: consens, competitivitate și coeziune:

  • consens pe teme-cheie precum securitatea, migrația, Balcanii de Vest - oferind o perspectivă europeană clară acestei regiuni - și cooperarea în regiunea Mării Negre;
  • competitivitate în ceea ce privește uniunea economică și monetară și consolidarea dimensiunii sociale, din perspectiva politicii Uniunii după 2020;
  • coeziune, deoarece viitorul Europei este inseparabil legat de politica sa de coeziune, care oferă valoare adăugată cetățenilor UE și este un instrument verificat de reducere a disparităților și de garantare a succesului modelului european.

„Uniți suntem puternici” va fi motto-ul președinției bulgare.

Bulgarii sunt încrezători că Președinția lor va fi încununată de succes. Ambiția noastră este de a realiza prioritățile stabilite în agenda Comisiei în ce privește o Uniune mai unită, mai puternică și mai democratică. Țara noastră se angajează cu claritate să adopte o poziție neutră, echilibrată și fermă când este cazul, în numele unității și solidarității.