Comerțul, investițiile, securitatea socială și solidaritatea – subiecte aflate în centrul dezbaterilor la A 16-a masă rotundă a societății civile UE-China

„Contribuția societății civile îmbogățește parteneriatul multilateral dintre Uniunea Europeană și Republica Populară Chineză și conduce la relații internaționale mai bune”, au convenit președintele CESE, dl Luca JAHIER, și vicepreședintele Consiliului Economic și Social din China, dl Yang Chongui, cu ocazia celei de A 16-a mese rotunde organizate de instituțiile lor. Sinteza principalelor concluzii și recomandări ale acestei reuniuni se regăsește într-o Declarație comună publicată de cele două părți în urma celei de A 16-a reuniuni a mesei rotunde UE-China, care a avut loc la 28 și 29 mai, la Varna, în Bulgaria.

„Masa rotundă UE-China s-a impus ca unul dintre evenimentele bilaterale majore organizate între UE și China, care reflectă situația generală pozitivă și stabilitatea relațiilor lor”, a declarat președintele CESE, dl Luca Jahier, adăugând că, în calitatea lor de importanți parteneri strategici în domeniile economic și politic, UE și China trebuie să colaboreze în continuare cu privire la un număr tot mai mare de aspecte.

A 16-a masă rotundă s-a concentrat asupra unor chestiuni legate de securitatea socială și mecanismele de solidaritate socială, precum și asupra relațiile comerciale și de investiții dintre UE și China.

În paralel cu masă rotundă, a avut loc o reuniune tripartită pe tema „2018 – Anul turismului UE-China”, organizată împreună cu Ministerul Turismului și cu Consiliul Economic și Social din Bulgaria. Această inițiativă are scopul de a promova destinațiile mai puțin cunoscute, de a oferi ocazia strângerii relațiilor de cooperare economică, de a facilita eliberarea vizelor și, totodată, de a îmbunătăți legăturile aeriene dintre UE și China. (ia)